Te-am cunoscut la sunetul unor clape,
alunecând pe gheață odihnită pe ploape.
Am simțit cum ne loveau vânturile mioape,
înotând prin emoțiile corzilor îndeaproape.
Eram absorbiți de concertul notelor muzicale,
dar simultan și de esența noastră de portocale.
O esență timidă, dulce-acrișoară, dar plăcută,
suavă, nobilă, dar totodată ușor tacută.
De atunci am căpătat curajul absolut,
ca să mă scufund în privirea ta de lut.
Ne-am văzut sufletele prin oglinzile aburite,
cum se holbeau reciproc nedumerite...
Primeam șoapte vesele în urechile înflăcărate,
dar erau doar vapori de note condensate.
Aplauzele neștiutoare au încununat,
buchetul de Sol proaspăt înghețat.
A fost o seară de Decembrie melancolic mascată,
fără zăpadă, ce-i drept, cam dezbrăcată...