Atunci în vara de demult
A fost şi vorbă, a fost şi gând
Atunci în anotimp fără tumult
A fost şi drag, a fost avânt.
Când ne uscăm stropii de vers
Pentru a da nou înţeles
Când amuţim fără-a tăcea
Pentru a vorbi cu inima.
Fără de zare, făr` de vrere
Cu amintiri apuse cele
Fără de ultimul cuvânt
Când stam privind mai peste rând,
La cele ce se vor chema
Când e pornită inima
La cele fără de odihnă
Când aşteptând fără de tihnă,
Vei plânge clipa ce-a trecut
Dar vei zâmbi c-a dispărut
Vei tot hori ÅŸi vei aduce
Doar plusuri peste mândra cruce,
A celor rele ÅŸi uitate
A celor ce au fost prădate
Când amintiti vor fi cândva
Uitate chiar de mintea ta.