E o lumină strivită care nu mai pîlpîie
și nu mai dă raze.
E Dumnezeu care m-a băut din fîntîna lacrimilor.
E un colÈ› de soare apus.
Ce trist e în această noapte.
Vîntul departe s-a dus
Înconjură felinarele oarbe
Și orfanii plecați cu totul dintre noi...
Îngerii încă mai zgîlțîie
Colivia oarbă a statuii din abanos
Am să mai vin cu prinos
De ramuri, de cetini
De pelegrini în pelerine cenușii
Și de războinici în armuri de alamă gri.

Un opaiț se stinge în inima mea.