tăcerea se transformă
în strigăt albastru: adio! intrăm
în amintire; acolo unde valența,
orice valență, se rotește cu o viteză uluitoare,
similară cu nemișcarea, cu indiferența!


până când


în chingi de fier e limitat
descriptivul;
până ajunge să facă arc electric
cu toate trei atributele
adevărului deodată: corespondența,
coerența și eficiența!


până acolo poate ajunge poezia, prezența!


acolo unde nu mai ai nevoie de cifra 3, din
care s-au născut toate lucrurile (adunate în cerc,
dăruite sub formă de inel);


în care se află ființa în trei persoane; în care
eu te pot cunoaște pe tine prin el!


până acolo poate ajunge poezia!


până unde ideea de gheață începe să
încălzească râul -
iar apa se transformă în vin –


pentru toate lumile care trec, care vin…