sclipiri de-octombrie
oglindite-n
ovale ferestre...-
provocatoare arpegii
într-o tonalitate ex-estivală.
niciun regret nu atinge
galbenul frunzelor;
niciun fior nu vatămă tristețea.

amărăciunea
are un gust aparte,
când singur răsfoiești
a vieții carte
și numeri clipele pierdute,
îngândurat
pe sfărâmate trepte.

și omul, ca iarba câmpului,
e supus timpului.
în bordeie de-a stat,
sau în palate de s-a desfătat,
apăsat de i-a fost pasul,
ori cu sfială, prin tenebre, a umblat,
nu contează numărul anilor,
ci, în ce chip a trăit.



casa părăsită-aidoma melcului,
poartă poverile trecutului ei...
prin crăpăturile crenelului,
aproape de acoperiÈ™,
un copăcel curajos
ține-n brațe
cerul.

alergăm mânați de griji
de colo-colo;
trecem , fără oprire, prin gări
bântuite de arzătoare doruri;
chiar dacă soarele revarsă
o ploaie de liniște și pace,
noi n-o simțit,
nu sesizăm harul.

lily was here-saxofonul
râuri de sunete
revarsă pe-arcuite pergole;
nu e ușor să uiți;
răspunsurile corecte-s greu de găsit.
după garduri de piatră,
amintirea
prietenilor plecați
e vie.

-am studiat cu seriozitate
la universități celebre;
nevasta și copiii au fost
cea mai frumoasă distincție;
am vizitat tot globul
de sus în jos;
și n-am pierdut timpul cu nimicuri.
-măi prietene, dacă ochiul tău e rău,
musai, să fie și-al meu?

nimeni la masă,
negocierile de pace-s
luate de vânt.
armatele de teracotă
au aruncat în aer:
poduri,
centrale nucleare și
vieți.

fascicul de drepte
filtrează informațiile mondene:
jocuri olimpice de iarnă în deșert,
război hibrid în hățișurile foamei,
și jonglerii-cu grenade, cu venin de șarpe,
ale dubiosului
cristi-călin.

premisele unei toamne normale
le descoperim doar în vitrinele stradale....
cum starea de prezență-i atrofiată,
nu găsim niciun punct de sprijin.
la următorul nivel,
va fi greu
să ieșim
din iarnă.

discuții și analize sterile,
fără un început bun.
orele se scurg printre degete...
ce plăcut e,
să spargem semințe
în fața televizorului!
privind prin perdea,
pisicile-s îngrijorate de furtuna
ce va veni.

găleată-i plină ochi cu struguri;
bufnița albă-
ferindu-se de lupii de mare,
migrează spre sud.
ploaia măruntă și răbdătoare
înmoaie-ncrâncenarea.
lasă-l, te rog, pe Basho
c-o frunză uscată,
duios,
să-ți șteargă lacrima.