la început de an
prind imprevizibilul ca pe
un tren care gonește printre clipe
nu știu ce aduce viitorul
sau știu
aduce în brațe iubirea o
poartă din trecut în prezent
o aruncă în viitor
luna cu chipul palid întinzând
brațele
să ne adune în ea
să ne acopere cu lumină ca și
cu o pătură
ascunși sub lumină sfâșiem timpul
cu unghiile să trecem dincolo de el
în veșnicie
iubirea zvâcnește în inimi de îngeri
ne topește ca pe niște oameni
de zăpadă
sub razele dorinței
ne pierdem unul în brațele celuilalt.