Åžtii,
Pământul nu mai are fii,
Părinţii redevin copii,
Din ochii lor cresc păpădii

Vezi,
Bătrânii nu mai au zăpezi,
Cad candelabre prin livezi
Åži amintiri cu ochii verzi

Mor,
Şi mă prefac într-un decor
Iubirea nu mai are dor
Şi cucii stau în cuibul lor

Vai,
Tu nu mai eşti în urma mea,
Eu spun că nu, tu spui că da,
Ce tristă e fereastra ta

Mor,
Şi nimănui nu-i este dor
Iar somnul nu mai are zbor,
Ce limpede-i acest izvor

Åžtii,
Iubirea nu mai are vii,
Părinţii nu mai vor copii,
Şi cai mor şchiopi în trilogii

Eu,
Încă te caut prin odăi
Când trupuri ard în vâlvătăi,
Ce calzi sunt astăzi sânii tăi!

Hai,
Te rog să-mi spui şi tu ceva,
Ce vie e absenţa ta,
Din tine creÅŸte umbra mea.