Să urci cu văzul doar pe unde-i luna,
Nu cerceta de haos stele-n noapte
Şi chip cioplit să-ţi faci pe unde-s coapte
Tăcerile de neîntotdeauna.

Apoi veciei pradă-n drum de lapte,
De ultim dus e ploaie-n cer întruna
Rămâne-va ce-ai iscălit cu struna
Astrale căi te cheamă să te-nşoapte.

Cărarea cea de sus, presus de viaţă
Spre Domnul duce-n îngerilor semn,
Pe urme racla stins doar lut învaţă.

La foşnetul de zboruri te îndemn
Dar tot rămâi ţinută-n sfori paiaţă
Ca fără fum o flacără pe lemn.