Era început de vară când te-am cunoscut,
Eram căzut, m-ai ridicat și-am renăscut,
Ai spus că-i prea devreme și ai dispărut,
Acum nu mai e vreme, mi-am pus un scut.
Bolovan legat de inimă ce atârnă greu,
Dar sunt filoane de aur printre minereu,
Comori ascunse, idei și gânduri prețioase,
Dragoste, smerenie, dar și locuri tenebroase,
Umblă tiptil ai grijă să nu trezeșți dragonul,
Fă la dreapta și fugi când vezi pentagonul,
Acolo am experimentat despicând atomul,
Și multe încercări de-a descifra binomul
Sunt locuri pe care nu aș vrea să le vezi,
Dar sunt parte din mine te rog să crezi,
Încerc să fiu mai bun cu fiecare zi ce trece,
Ieșit din pântece în Octombrie, în ziua zece,
Nu vreau să depășesc pe nimeni doar pe mine a mă-ntrece.
Am crescut cu mulți alții în spatele blocului,
Ne jucam în vară afară sau în gara sudului,
Făceam broaște pe oglinda albastră a lacului.

La opt ani cea mai mare frică a mea era să cresc,
Încercam prin orice mijloce timpul să îl opresc,
Frică că voi muri devreme și nu apuc să înfloresc,
Îngrijorat de cum arăt și de cât kile cântăresc,
La optispe ani pașaport în campu muncitoresc.
Cea mai mare frică pe-atunci era să nu mă plafonez,
Lucram cu etica de muncă a unui Japonez,
Visam la vremea când am să mă pensionez,
La 28 tripat că pot pierde tot când n-am nimic,
Pot să-ți explic dar nu stiu dacă înțelegi ce vreau să zic,
Tot pe-atunci, invartindu-mă în cercurul academic,
Când mă durea foloseam verde pe post de anestezic.
Mă întrebi care e frica mea acum sau în viitor,
Mi-e frică că-s sămânță stearpă și un pom neroditor,
Pleavă ce vă fi cosită și un scriitor ce-i muritor,
Un piroman ce s-a îndrăgostit subit d-un vărsător,
Cu păr negru în vânt de abanos, chip luminos,
Ce stinge cu apa și-npietreste cu ochi de șarpe veninos,
Am încercat în fel și chip dar totul a fost de prisos,
Aștept momentul în care în sfârșit vom fi făța în față,
Să mă prezint din nou că cel ce tine planetele-n balanță.
Aș fi onorat să-mi dai play într-o oarecare dimineața,
Să mă cunoșți prin aceasta interfață, tu pasare privighetoare
Când te zăresc e sărbătoare, muza, trezești în mine forțe creatoare!

La final când se lasă această cortină
Când dispare orice lumină, te găsesc goală,
Și te imprim pentru todeauna în retină,
Trimit Vibrații ce-ți intra în suflet și îl clatină,
Cu o pensula Davinci maestro în stil de artă florentină,
Iți pictez precum Michelangelo în suflet capela sixtină,
Și crede-mă când spun, ce-ai ascultat nu a fost o simpla rutină,
Am pus tot ce am avut în inima și-am spus cu patimă,
Cuvinte se ce unesc pentru vecie cu semn de cratima!