am nevoie de tine
am nevoie de blândul arpegiu
al inimii tale

tu lasă-ți fregata
privirii fără pereche
să intre în portul albastru
al ochilor mei

tu lasă-ți cuvintele să ajungă
la fereastra micului meu univers
le voi hrăni cu firimituri
din tot ce mă alcătuiește ca om
iar nevoia lor cea profundă
de a fi un poem
va fi împlinită de sufletul meu
care încă te simte
în căușele palmelor
în căușele amintirilor

sunt aici, unde podul
s-a ridicat peste sânge
unde rana cea veche s-a săturat
să fie doar rană
sunt aici ca un râu așteptând
mângâierea salciei plângătoare
sunt aici ca o insulă nelocuită
așteptând să fie populată de tine
doar de tine

sunt aici
ca un fum refuzând risipirea
căutând și tot căutând
focul nașterii sale

sunt aici
ca un arc așteptându-și săgeata
pentru a ținti nemurirea

tu lasă-ți umbra în urmă
nu te teme, se descurcă
va cerși altă viață
noi vom fi doar lumini
în arpegiala noastră iubire