Îmi place să văd lumea prin geamuri fumurii,

Să nu mai știe alții c-am inima zdrobită,

Să nu-mi pândească clipa în care voi muri,

Să nu-mi grăbească soarta cu mintea lor grăbită.

Astfel de geamuri au și unele poeme,

Dar las și o intrare prin sticla lor obscură,

Să poată cei atenți să scape de probleme,

Și fără să primească răspunsul mură-n gură.

Vedeți, voi, poezia, nu e un simplu moft,

Compus de dragul rimei, de dragul frumuseții,

Cu-n scop este creată, lucrează ca un soft,

Să vă aducă-n suflet lumina dimineții.