trecutul
e aripa rănită
pe care nu mai poți
s-o ridici

e clopotul
care și-a înghițit
limba

e plaja întinsă
plină de amintiri
care s-au aruncat
precum lemingii
de pe faleza înaltă
a inimii

e calul cu piciorul rupt
căruia trebuie
să-i curmi suferința
dar ochii săi
blânzi și familiari
îți îngreunează
decizia

e podeaua putredă
peste care trebuie
să pășești cu grijă
ca nu cumva să cazi
și să rămâi imobil
în bezna memoriei

e fereastra cu zăbrele
care te opresc
să trăiești din nou
copilăria

oh, trecut
printre ruinele tale
îmi caut metafora!

cu lacrimi amare
lipesc cioburile
ulciorului
cu care împart
apa tămăduitoare
a cerului!

cu pietrele
din albia
râului secat
îți voi zidi
poeme!