miroase a ziduri de zăpadă
ridicate cu mâinile până la îngheț
lumina din lămpi se împrăștie derutată
umbrele mele sunt singure
încerc să le vorbesc
ele își schimbă forma de emoție

copacii par o imitație de promoroacă
imaginar le pun globuri colorate
e altă atmosferă
tristețea s-a dat deoparte

un moÈ™ trece arcuit
roșu-n obraji cu haine vechi
nu-mi vine să cânt ho ho ho
e prea devreme pentru lumea asta care
fură fericirea din case din inimi
din cuvintele mele
înălțate ca un perete de zăpadă

steaua totuși coboară pe horn