agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1055 .



MB1, Stai că ninge
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Yannelis ]

2023-12-07  | [This text should be read in romana]    | 



Aşa s-a dat pe brazdă gândul, s-a cuminţit, din doi în doi
Vin îngerii la noi şi întreabă: aceştia sunteţi voi?
În urma lor, rămân amintirile și fotografiile…

Clipele lungi ale iernii intră-n jocul darului
Începând cu Calendarul Butucului, în timp ce acesta trece
Ca într-o joacă, de la una la alta, ajungând azi,
Chiar în noaptea de Moș Nicolae, la șura de paie
Unde marea bulgăreală a început ieri.
Bulgătropii cu stropi de culoare stropesc
Cărările inimii pline de Așteptarea Moșului
Care poartă un sac mare-n spate pe care scrie
DORESC SĂ COMUNIC CU COLEGUL MEU!

Stau în pridvor, martor la gâlceava clipelor lungi. Mă bucur să ştiu aceasta. Din calendar, adresele vechi, ca nişte iluzii, îmi trag cu ochiul complicitar. Parcă ar fi Fata Mării pe dunga cărării coborâtoare spre mare…

De aici, pânzele albe se colorează-n tablouri de Anul Nou
Pe care le-am avut expuse cândva la Hotelul Rex, în Mamaia
Râvnite de unii şi alţii, parcă aş fi fost un Dali
Trăznit de fericirea filozofiei de boschetar
E şi acesta un rost și un fel de a fi
Ca-n pilda aceea cu măgarul, boul şi gospodarul
Care trece-n pilda pescarului care-a scos din mare un efrit
Şi tot aşa,
În sfânta zi de Moş Nicolae...

Zilele magice din copilărie le țin într-o pălărie
În bilețelele pe care le-am găsit lipite
Pe Zmeul de hârtie primit de la mama
De ziua ABC-darului, de Moș Nicolae
Ningea-n ziua aceea cu fulgi de poveste
Tata ne-a promis un drum cu sania
Până la Bocsig, la Bunicul Cristea-Medrea Nicolae
Cu caii noștri, Puiu și Năluca
De la Voivodeni la Bocsig treceam
Prin răscrucea la care fusese Moara cu Noroc
Mama se ruga la Maica Domnului să ajungem cu bine
Viscolul și urletul lupilor nu s-au potolit tot drumul
Când ne-a văzut bunicul, nici nu i-a venit să creadă
De fericire, a scos ceasul de aur din buzunarul de la piept
Și i l-a întins mamei spunând: “Ține Rafilo ceasul acesta
în care ticăie inima mea pentru voi”…

Gata, gata, gataaaa… a spus tata. Ne-am petrecut ziua cum nu se poate mai bine. Am scăpat de urmăritori. De acuma putem să ne ocupăm liniştiți de porumbei, lebede, gâşte, raţe, câini şi ciori. Nu trebuie să inventăm şi nici să demonstrăm, chiar nimic… Să creşti în gândul tău o floare dintr-o sămânţă de iubit, să crească lângă ea o mare, un ţărm, o plajă şi-nmiit, să vină harul peste tine ca umbra gândului sfinţit, cu Nicolae, cu desaga şi cu lumini de Infinit...

Tocmai alergam spre mare
Prin praful memoriei, alergător, mi se întâmplă, sub tâmplă
Să-mi apară un gând rătăcit, despletit, ca o naiadă a Crişului Alb
Din plopiştea foşnitoare de la Voivodeni de Arad
Stând de vorbă-n versuri albe
Albăstrite de punctul albastru, căzut din Infinit
Pe clipa lungă de acum
Între porţi, tragem la sorţi o poveste în versuri
Un vers spun eu, altul tu, rupând, din când în când
Nuanţele cerului cu norii de la Histria, din cetate
Sau de la locul acela din stuf, unde pescuiam
Roşioare, crăpceni şi bibani
Adunând câţiva ani
Într-o singură zi…


Nu se ştie niciodată. Nu are rost să ne facem iluzii pentru ce va fi. Nu suntem noi ghicitori în cărţi şi-n cafea şi nici cititori în stele. De dimineaţă, să dăm cărţile pe faţă. Nu ascundem nimic…

Dacă nu-i cu supărare, venim şi noi, de la Vârfurile
Ne-au spus cinci prieteni, zurbagii şi zglobii
Să bulgărim gândurile şi vânturile
Atinse de buzele cuvântului…

Data de 8 a fiecărei luni este Ziua Infinitului. De 8 decembrie, este Ziua Infinitului de Crăciun când înfloresc amintirile precum corcoduşii din livada casei de pe plajă. Toate anotimpurile-s la un loc cu zilele clipelor lungi, cu bucuriile şi cu darurile lui a fi sau a nu fi, cu tablouri şi fotografii . Între căutătorii de apă, Dorra, Ponna şi Dorruţa s-au specializat în vânătorese de popândăi şi arici. Noduri de aici, acolo, acum şi atunci fac împreună pietricelele unui mozaic de care se ocupă Ion Tiţoiu şi ucenicii lui secondaţi, într-un joc secund, de voluntarii mei… Din Casa de pe plajă, uşa spre mare este străjuită de două ancore. Ancora din stânga ta este Ancora Ieri şi cea din dreapta, Ancora Mâine. Mereu, între două ancore...

Sensul bun să se împlinească trebuie să fie precum o împărțire exactă, fără rest. Sau altfel spus, cu rest Zero...

Verde-ţi zic. La mare, zilnic este sărbătoare. Şi sărbătoarea pe plaja de la pescărie-i cu accent de arădean-orădean. Clipele ardeleanului sunt ca oamenii de pe străzile Aradului, mai lungi la vorbă, şi vorba, lungită nu se mai termină. De aceea, tai gândul în 77, până nu încep să-şi povestesc despre casele şi oamenii de pe Strada Meţianu. Acum ți-am spus de-o fărâmă…

Ne oprim aici
La Albă ca zăpada
Cu şapte pitici

Bulgăritului încă nu-i este destul…


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!