Atunci când moare un poet
Pământ, solipsism, și elegii vibrante,
Îl definesc drept factor congruent
Prin predestinata lui fatalitate.

De aceea, când moare un poet,
Din versuri nerostite el ne cheamă
Dar, nimeni nu mai e atent
La genul acesta de „obscură” dramă.

Atunci când moare un poet,
Vântoasele în falduri violete
Concep cortegiul plâns de menuet
Presărat, doar, de tardivele regrete.

Inevitabil, când moare un poet,
Se-agită energii în univers
Asimilându-i spiritul latent,
Dar și efervescența ultimului vers.

Atunci când moare un poet,
Esențele naturii se unesc
Iar Dumnezeu ... stă cu bărbia-n piept,
La ritualul onorului ceresc.