Mi-ai înnebunit salcâmii
de la poartă, din fereastră,
iar acum înspre lumină
pare că - i dragostea noastră.

Amăgire? Fapt concret?
Pielea ta în fața lunii,
e balsamul ce-l aștept!
Toți copiii, azi, adu-mi-i!

Vreau să cresc cu ei deodată
sub atingere de mamă,
iar în iarna ce se zbate
să te am pe tine hrană!

Să te urc, să te cobor
prin ferestre, pe oglindă!
Să te-ntind jos, pe covor
și-ntre noi să se aprindă

nici ce am visat vreodată!
Amintire? Fapt concret?
Tu, rămâi lumina lunii.
Eu mai pot să te aștept!