nu plouă în
îngeri decât cu apă
să spele albul de alb
și petele de pe
sufletul altcuiva
răstignit pe crucea
de piatra din spatele
vântului
cărăm în noi îngerii
morți ca într-un cavou
se descompune viața
putrezesc clipele
frunzele smulse de pe
trupurile copacilor
țipă
ne mușcă de gând
protejați frumosul
adăpostiți-l sub coarja
inimii
nu-l loviți decât cu
picioarele ochilor
zdrobiți-l până țâșnește
din el dorința
ca o pasăre
călătoare prin suflete.