Lehamite

S-a săturat poporul de-atâția maimuțoi,
Ce își expun ideea prin târguri și prin piețe,
Învăluindu-și vorba-n mac-mac-uri de rățoi,
Care, cu gușa plină, încearcă să ne-nvețe

Că astă omenire, ce ei o-nfăptuiesc,
E lumea cea mai nouă, mai bună și mai dreaptă,
Cum că, și pentru dânșii, chiar asta își doresc,
Și că, de-acum încolo, e ceea ce ne-așteaptă.

Iar alții ne îndeamnă, cu glas de gâște sterpe,
Avutul țării noastre, să îl chivernisim,
Însă muncesc cu râvnă, ca tocmai să-l îndrepte
Spre alte zări la care noi prea supuși să fim.

Și-așa precum găina tot râcâie-n grămadă,
Împrăștiind cu gheara-i tainul ce i-ai dat,
În urmă ni se-arată, prin buna lor dovadă,
Că nu-i interesează ce ei au predicat.