S-au dărâmat pereții cu grafitti
albiți de frig și soare.
S-au dărâmat casele cu poze galbene
înrămate în ani de muncă.
S-au dărâmat ferestrele sparte
cuprinse de tristețe.

Nașterea lumii noi,
asemeni cearcănelor,
asemeni ceștilor goale,
asemeni ruperii apei,
un pântec îndurerat de speranță.

Această lume gângurește, bea lapte,
murdărește scutece de hârtie.
Această lume are colici, eructează,
doarme greu noaptea.
Își devorează părinții epuizați de compromisuri
pentru a șterge durerea cu victorii.

Altfel ar fi ceea ce este, o iluzie
care lasă loc unui perpetuu nou
lipsit de orice umbră de noimă,
doar durerea de a da naștere
unor locuințe la modă, de orgoliu.

Tu scrii pe același perete.
Tu citești același perete.
Tu ești dincolo de perete.