Din râul de lumină al zorilor își soarbe
Speranțele perfide, pământul, ca pe-un drog,
Iar cerul primăverii, plin de coșciuge albe,
Coboară peste lumea ajunsă la soroc.
Îngână vântul imnuri, iar aerul se schimbă
Dintr-o licoare aspră și limpede în vin
Trandafiriu ce-mbată pe cei care se plimbă
Încă-amorțiți și tepeni prin griul citadin.
Sărbătoresc minunea reîntâlnirii-n haos,
Diavolii cu aripi cu cei din adâncimi
De suflet, iar prin parcuri grăbiți sau în repaos,
Par tinerii în cupluri coconi de heruvimi.
Dar toate astea, fără iubirea ta, n-ar fi
Decât o zvârcolire a iernii ce muri.