ploua, plângea pe-obrazul cel de glie
cu ceru-n abur se iubeşte tină
şi toate apa o aveau vecină
de oameni sfera nopţii stând pustie.

aştept lumina-n taine să revină
şi dulce teatru iar a fi-n hârtie
iar haosul meu mic o stea să-mi ştie
culeasă din a slăvilor grădină.

şi parc-a stat diluviu-n pietrei piele
ce-n transpiraţii duce-amoru-n nor
lichid mă-mbrac enigma să mă spele.

teluricii suspină-n somn uşor
zdrobesc genunchi în rugă pe podele
icoana în cuvânt o înfăşor.