Nu-mi amintesc să fi fost răsăritul
Lumina ne-a dus în eroare, cu raze pale ivite de sub scoici
Purtam costumul de baie pe dedesubt cu speranța că o dată și-o dată o să învăț
Să înot

Nu-mi amintesc să fi fost răsăritul
Ne-am oprit cu mașina mea care avea să ruginească în parcare lângă o terasă
Aproape de mare și-am aruncat rând pe rând fiecare cu ce a putut
Eu cu cerceii legănați de pe debarcaderul din 2 mai, tu cu iubirea ta pentru mine chiar dacă
Aș fi devenit vânzătoare sau administratoare în magazie
Într-un final ți-am spus că nu mai
Aveam demult cuvintele în gură dar m-au durut cum îl doare pe șarpe când își leapădă pielea

Nu-mi amintesc să fi fost răsăritul
Ne-am întâlnit întâmplător cu o prietenă și m-a văzut plânsă
m-am bucurat pentru ea presupunând că nu e în vacanță pentru despărțire
oricine era mai bun decât noi doi, oricine care stătea la plajă merita soarele doar noi
meritam să fim lăsați într-o cameră cu toate declarațiile de pe foi, cu animalele de pluș de la Ikea
cu patul făcut de taică-tu dezmembrat, dar ai pornit mașina și-am mai băut o bere amară
până dimineață
am amânat suferința de parcă am fi vrut să ne acoperim total cu ea – o cremă de soare
cu SPF-ul de 5 ani în care am crezut că ne vom ține de mână pe izopren în fiecare vară
nu era vară
se făcuse noiembrie și eu vorbeam prin spitale și tu mă vizitai ca din altă viață
am avut nevoie de o ieșire mai spectaculoasă.