hârtia, Doamne, albă-i ca o groază
şi greu cuvântu-n trupul ei ascunde
jertfind cerneală-n nunta de secunde
zădărnicia mult mă vizitează.

un vis de-amar în literă pătrunde
chiar dacă-n feerie-s stele-n rază
mi-era enigma în privire trează
şi luna se scălda pe iaz în unde.

peniţa însă-i teatru-n baliverne
te chem, zălog de-amor să-mi dai în zis
sub slava ce luminile îşi cerne.

voi scrie-atunci fiorul interzis
ce dăinuie-n imaculate perne
spre a deschide calea ce s-a-nchis.