Sunt lună prinsă-n stele, numai dorul
Mă prea zidește-n trene de nevastă
Dar ochii tăi prea negri sunt năpastă
ÃŽn casa de chirpici, omorul

Ce m-a lovit, de coapsa ta întoarsă
Un fluture complex, ca labradorul,
Îmi mușcă liniștea-n frumos decorul,
Eternei spaime ce în piept se varsă.

Căci multele speranțe stau să-mi suie
Un deal etern și laș, bănuți de-argint
Îmi lasă-n gură vinul, se tehuie,

Cum sunt și moartă, vie-n labirint
Nehotărâtă-mi treacă apa gruie
Când prea frumoasă mi-sunt și de iacint.