corabie-i pe ape-n noapte luna
eu zic pe foi la blânda-i lumânare
iar clipa timp în pieptul ei nu are
şezând pe un cotlon de totdeauna.

mi-a putezit şi crucea pe spinare
de când tot caut miezurilor struna
iar tu respiri doar păsări albe-ntruna
şi chipul nebuniei îmi apare.

iar venerându-mă tot sorb tăcere
şi litera-mi se scaldă-n alb noroi
aud lumina-n mine că mă cere.

îţi risipeşti de plată sânii goi
pe carnea cea incendiind plăcere
de-oglinzi icoane-altar de amândoi.