în biroul nostru / mica noastră cetate
de unde poveștile ies pe țeava bârfei
și ți se-nfig în inimă
cu palmele fine peste litere negre provocând
un fâșâit sincopat și declicul autosugestiei că acum e momentul
m-așez cât mai aproape să-i tulbur respirația
ostentativ
cu privirea aia de cerșetoare
îl invit la cină dac-ar vrea într-un restaurant vietnamez
că nu-s occidentală nici măcar în idei
el nu-mi răspunde
își rotește apatic globul pământesc primit cadou
se uită prin mine ca printr-un geam plin de praf
și rotește și rotește
globul
pune degetul pe câte-o țară
un ocean
un munte
apoi ridică degetul lăsând în urmă o pată albă
să fi orbit eu /mă gândesc
sau
am în față cel mai tare sadhus
capabil să șteargă ape și munți
metropole
cătune și oameni
să mă șteargă pe mine
ce puteri ascunde ritmul lui franjurat în obiective precise
încât nu-și permite timpi morți dacă timpi morți sunt cei în care
te înșurubezi într-un alt trup cald și primitor
dragostea mea de creștină nedusă la biserică îmi mai dă un impuls
ambalez mesajul în gesturi yoghine
mă șerpuiesc
mâinile configurează geometria unei așteptări
inutile
fac doi pași până la poșetă
scot pudra
rujul carmin
scot oglinda
pentru cearcănul obraznic de sub ochi
puțin fard
el rotește și rotește
globul
multiplică petele albe
simt cum un neica nimeni de care n-am știut pân-acum
clădește în mine adăpost pentru femeia ușoară
înghit refuzul ca și bogia veninul
scenariul cu je m en fiche se scrie singur