s-a împânzit tot cerul de lăcuste
ce devorează stelele şi luna
şi plouă ca la hram de orbi întruna,
ca norul din tristeţea mea să guste.

de frică mă ascund cu tot cu struna
pe după ale mamei mele fuste
păgân ce sunt, cu minţile înguste,
când teamă mi-e cum fac întotdeauna.

şi haina nopţii, neţesută-n rază,
îmbracă-al întunericului trup
ce-n zloate ca pe paturi se aşază.

mai sunt enigme-n beznă ce erup
de ele însă spaima mi-este trează,
sunt tainele demonicului stup.