mă doare rutina acestor tăceri
rupte din măduva lucrurilor
noaptea-i o simfonie de stele
un acvariu luminat de peștii lui

șapte clopote în biserica trupului
încep tânguirea
prevestesc sfârşitul unei eternități
atât de temporară
aleg ce am de luat cu mine
două-trei momente de extaz
ideea delicată a unei mâini
si o pereche simetrică de umbre

cerul coboară peste mine
cineva oprește cu o lovitură de bâtă
toate trenurile orașului