Inițial, cuvântul părea de nerostit.

Era lipsit de carne și de gol închipuit.

Apoi, ca umbra, rostuia în urmă gând
În timp ce rămânea în deveniri de pământ.

Un șarpe ce se târa pe trunchiul copacului
Precum sufletul care îmi ieșea pe gură
Când în gând îl frământam
Nouă învestitură.

Arsură de pecingine care cicatriza
Ceea ce devenea trup din carnea
Unde întrupa noua făptură
Înaripată din picătură.