ÃŽn sticla ferestrei,
Unde sclipesc ca într-o oglindă,
Eu văd cum din lumini îi cresc
Imaginii mele rădăcini care,
Ca într-o hlamidă bolta
Cerului mi-o învelește
Și o ține împodobită.

În carnea ei incoloră prin care
Curg interioare de exterioare
Orizonturi de îndepărtări
ÃŽmping raze din soare.

Dacă vei putea vedea
Cum prin sticla
În care lumina astrelor strălucește
Ochilor mei le cresc rădăcini,
Atunci ai înțelege că umbra
Este doar o altă oglindă
Unde privesc cum
Din întunericul tău
Ființa mea ca îndepărtări
Crește precum un fluture
Dintr-un trup de omidă.