mi-a adus la fereastră jumătate de lună
argintie ca firul de apă tremură-n palme,
cântec de păsări răsună-n biserici,
zâpada, ca o mamă, îmbracă copacii să cânte în strană,

un cerb doarme sub ușă -
vreau să ies afară să-l mângâi, doar că mi-i frică
dacă-l ating și pleacă fără de-ntoarcere,
sau dacă intră-n casă, ce o să-i dau de mâncare,
ce-o să-i spun?

poate nu e flămând,
poate doar ne vom ține de mână,
vom sta îmbrățișați să ne-ncălzim pielea,
iar sufletele își vor povesti ultimele întâmplări despre oameni
și râuri,
și frunze, și vânt,

dar ce mai contează? când luna stă nemișcată
se uită la mine ca la o iesle,
așteaptă zilele nașterii