m-am împotmolit între confuzii și dileme,
dar mă agăț de o speranță sclipitoare,
să mă scoată din tulburătoarea vreme,
pe o cale care duce la afirmare.

adun în zori din rugă cu iubire,
lumină înțeleaptă de la mărețul soare,
îmi este de ajuns un strop de fericire,
un leac de taină când inima mă doare.

știu, voia bună într-un surâs încape,
am învățat să pierd și să câștig,
cu prieteni dragi de mine aproape,
simt căldura lor, nu-mi mai este frig.

plângând în palat, fericită-ntr-o colibă,
orice aș face fața lumii se schimbă.