luna-i-nțetoșată;
aidoma
unor diafane egrete,
norii-s răsfirați pritre ramuri.
o velință de frunze uscate acoperă veranda.
prin aburul cafelei cu vată de zahăr,
cățiva stropi de ploaie
strălucesc în întuneric.

în curând, șarpele de lemn
va ieși din adâncul sihăstriei;
zilele vor fi mai bune?
noptile, mai aspre?
șobolanul cenușiu
a găsit, pe capacul putinii,
o bucată de cașcaval.

iarna
s-a furișat printre semne kanji;
copaci desfrunziți, cochilii goale și tristeți nemângâiate
sunt zugrăviți
cu tuș negru pe-o foaie albă.
din ochiul deschis, țâșnește
un corb-
interfața dintre lumea biologică și cea digitală.

pagini-din dosarele
revoluției, ale mineriadei, ale trădătorilor de țară,
sunt duse-ntr-un pustiu al uitării.
adormită-i simțirea judecătorilor;
răufăcătorii râd pe sub mustață.
în dansul frenetic al creației și al distrugerii,
schiva gata-i să zdrobeasă
demonii.

clipe aspre de ianuarie-
sub crăpăturile-nsângerate ale ispitelor,
întorc barca solară spre oceanul de stele;
pasărea-nfrigurată
ciugulind câteva poame
arămii strălucitoare,
dispare într-o suflare caldă
a comosului.

aici sunt eu,
la masa de scris, descojind carcasa emoțiilor.
acolo ești tu ,
privind pe fereastră trecerea dimineților…
nu există distanțe sau opreliști între noi.
întinde mâna,
drag prieten,
să simți cum îmi bate inima!
*
și-n acest timp al trecerii
spre o nouă epocă de aur,
lumini aurii acoperă-naltele ziduri.
sunetele,
într-o avalanșă de țipete,
par desprinse din mitra
în formă de pește a gardianului-
cel scos din ape are brațele ridicate.

soarele se-ntunecă la față;
făclii ard printre semețe obeliscuri;
frumoasa semiramis, regina cerului,
se-nchină-n fața orgoliosului
sol invictus.
incantații la porțile cetății,
în timp ce pasărea phoenix
renaște din cenușă.

cioburi dintr-un viitor ofilit
interferează prezentul:
oannes, zeul dragon
aliniază planetele;
înalta curte e sălașul șacalilor și struților;
peste tot, numai zâmbete false:
cu dulceață se atrofiază sentimentul național.
paznicii matricei deschid porțile webului.
*
reci linii orizontale
țintesc paradisul utopic de mâine.
sunetul agresiv al unei trompete
colorează cu galben o durere.
concertul pentru orgă si orchestră
deschide cerurile inimii.
fierbinți linii verticale
stabilesc o comunicare directă cu oamenii.

mesaje-n pictograme,
în larve, batracieni, ori meduze….
versuri-
transcrise într-un metalimbaj kandinskian,
deschid partaluri
spre tainele universului spiritual,
oferind un ospăț pe cinste
sufletului.