voi tăcea
să nu afli
despre umbrele
care îmi bat în geam
cu degete subțiri și reci.
a cui e vina
că timpul lasă urme
iar inimile devin
fortărețe absurde?
dar tu vorbește-mi
cuvintele vor găsi
drumul către mine
cum râul
săpând răbdător propria matcă
ajunge în mare,
cum vântul
purtând aroma unui cântec drag
deschide ferestre…