a o mie a doua noapte a sherezadei

ningea de parcă plîngeu stelele
nu ramîneau urme de oameni în zăpadă
doar amintirile lor
durerile lor

ningea de parcă îmi înghețau lacrimile în somn și
visam zăpadă, visam zăpadă ca ochii triști ai lui dumnezeu
dați pe răzătoare, un pic fierbinte, un pic de răcoare
viața mea, te iubeam, lătram ca un cîine la gard

ningea de parcă lumina făcuse luxație
era liniște ca o pereche de ciorapi dezbrăcați
puteai sa pui punct între puncte
era o liniște cum ai fi urlat într-un munte

leonard, spuse shehrezada, nu mai am nimic de spus
apusul meu e la răsărit, poate nu mai urmează altul
tu nu spune nimic, doar taci
acum tu-mi povestești, lent, între craci.