Mi-am înjugat sufletul
la plugu-acestui trup,
să ar cu el
pământ
și cer,
sub brazda sa
să-mi semăn lacrima,
din boaba căreia
voi face pâinea cea de zi cu zi,
Dar lama s-a tocit
și nici pământ nu am,
de-acum, ca să îl mai împung,
cât despre lacrimi, le-am băut,
în arșița prin care am trecut,