Mă-nchin cerului, să mă ajute,
Dar e prea sus și nu-l pot ajunge.
Mă-nchin naturii înconjurătoare,
Dar nici ea nu poate, că-i schimbătoare.

Mă-nchin apei, reci și cristaline...
Dar e plină de jale și suspine.
Mă-nchin la Dumnezeu cel mare,
Dar m-a uitat, lăsându-mă-n nepăsare.

Mă-nchin apoi și la Pământ,
Care, ironic, îmi arată un mormânt.