Bunicul a cerut o cană cu apă
Iar nepotul, crescut din roua de mai,
I-a dat o cană cu rouă.

Gâtul lui era trunchi de copac
Pielea lui bătrână
Era o scoarță de gutui.

Ca un izvor, căușul de rouă,
Susura prin sufletul
Åži prin inima lui.

Bunicul s-a ÅŸters cu dosul palmei
De rouă, la gură
Fără să spună niciun cuvânt
Florile au pe ele lacrimi, nu rouă
Răpite de la oameni, de vânt.