Târgoviște, oraș al vremii,
Pe străzi de piatră, pașii tăcuți
Trec între ziduri cu povești
Și cu viteji neîntrecuți.

Turnul Chindiei veghează tăcut,
ÃŽn umbra fostei capitale,
Ce doarme sub un dor mut,
La vremuri de odinioară.

Pe lângă lacul înghețat,
Curtea Domnească, în tăcere,
Veghează orașul fermecat,
Sub clar de lună și de stele.

Iar Mănăstirea Dealu oferă
Odihnă lui Mihai Viteazu
Și păstrează secrete uitate,
Chiar și-n timpuri neschimbate.

Târgoviște, orașul uitat
De vremuri și de suferințe,
Rămâi în suflet, neînduplecat,
Purtând în tine biruințe.

Târgoviște, cu iubire și durere,
Ești o perlă prețioasă,
Chiar și când tăcerea te cuprinde,
Tu rămâi viu, cetate aleasă.

Orașul tău, în liniște, trăiește,
Păstrând în piept istorii trecătoare,
Unde nici timpul nu se mai grăbește
Și stă pe loc, parcă, cu nepăsare.