iarăși fugăresc amintirea
cu tine ca pe o pisică
soarele se rostogolește
pe cer ca o minge spartă
din care picură
lumină
mă adăpostesc în glasul
tău care
curge ca un râu
peste dimineață
o cafea neagră aruncă
cu priviri între noi
eu tu
două cești pline
două goluri din
care a fugit viața
hăituită de vânătorii
de timp.