Dumnezeu este un poet erudit,
poezia Lui nu dispare,
o simți cu inima,
o porți cu tine peste tot.

Să privești răsăritul,
sau măcar o rază de soare
strecurată printre crengile unui copac,
să-ți uzi fața cu apă rece,
să simți acea dublă lumină –
în natură și în suflet,
să miroși o floare
în aerul proaspăt al dimineții,
să privești un copac,
să vezi cât din el mai este verde,
să-i fii recunoscător
pentru că se păstrează în viață —
toate acestea le trăiești undeva,
în tine,
arătându-ți că există un sens,
că un drum pornește chiar de-acolo...

Sunt zile în care drumurile urmate
îți transmit, dincolo de realitate,
o conexiune cu o vibrație minunată,
cu toate momentele,
cu toate emoțiile
care s-au aflat, parcă, la distanță,
dar care ți-au dăruit totul.

Un sentiment de iubire
te însoțește cu fiecare pas,
ca o minune sigură,
pricepută doar în interiorul tău.

Uneori scriu poezie.
O văd precum o călătorie —
atât cât putem face parte din ea.