Cerul, ca visul plutește
ÃŽn privirile tale albastru.

În carnea lui cresc îndepărtări
Din aripi cu care odată
Ce devine măiestru
Arde ca astru.

E un vierme pe care
ÃŽl smulg din orizontul
Ființei tale spre a pescui
Alți pești ce îi pot închipui
Că îmi vor mușca nada
De cer ce o agăț
În cârlig.

Fără însă vreodată să știu
Câte plase de pescuit
Să arunc în mare
S-au să întind
ÃŽn pustiu...