Ia-mă de mână și răcește-mi măcar puțin din buze.
Sǎ creștem în jurul acestui foc ca niște oameni maturi,
imuni la toate aceste dezastre provocate de alți oameni.

Cutii cu apă săpate în șanțuri cu pământ

ÅŸi-n
în jurul tău un soare lichid ce plutește și sângerează ireversibil.

Dragostea mea este ca o frunză ce doarme
cel mai lung vis din toate timpurile.
Simt cǎ rănile tale au mai trecut prin această viață
cǎ au mușcat din mine și cel mai greu este tocmai
această liniște.

Te iubesc vine ca o arsură cu flori
ce se umple cu sânge, doar cǎ dintre toate
sângele tău întârzie cel mai mult.

Un poem de război seamănă cu o fâșie de tifon
ce locuiește definitiv pielea noastră curată cu muguri.

Dacǎ privești întunericul
inima ta are o margine
ce dezvelește în alte inimi.

Când oamenii se aseamănă cel mai mult cu rănile lor
și nu mai au nimic de spus.

Niciodată.




Photo credits: Apus de Sighet: Maria Borodi.