ea are o frumusețe salină
cum e soluția aceea de pus în ochi să-ți limpezească privirea
și mai are vorbe caline, gesturi de parcă ar învinge gravitația
cu toate că nu știe să înoate în mare, înoată prin oameni
și are și un titlu mondial, acordat de mine
pentru că nici nu știu cînd m-a traversat dar a lăsat un siaj
de m-a prăbușit într-o pernă în care am visat-o zile în șir și încă visez

ea are o frumusețe monolitică, inatacabilă, nedemontabilă
prezența eu umple toate spațiile interstițiale
vorbele ei dau jos de pe tine tot ce e în plus, ce e nefolositor
dar cu toatea astea te miști tot mai greu de parcă n-ai mai îmbrăca nimic
altceva decît o statuie, o sculptură sau o pictură, chiar și o muzică
ai tendoanele înlemnite de emoție cum ai gîndurile cuburi rubik nerezolvate
respiri în tonuri și măsuri de parcă ai urca sau ai coborî treptele unui portativ

ea are o frumusețe care te face și pe tine mai frumos
funcționează ca inducția matematică, dacă ea e frumoasă atunci și tu ești
uneori îți rămîn lacrimi în palme, nedureroase, pentru că după ce te atingi
corpul simte desăvîrșirea ei aplicată asupra ta
lacrimile tale sunt mult mai sărate acum, mai sărate decît marea moartă
ea are într-adevăr o frumusețe existentă, palpabilă, și una inexistentă, invizibilă

ea are o frumusețe perpetuă, invincibilă, o frumusețe ca otrava fără leac
o frumusețe care te face să îți mănînci degetele dacă ai mîngîiat-o
să îți simți inima cum se strînge ca o smochină confiată dacă ai privit-o
și pielea ți se destramă ca un covor de la prea mult zbor
dacă ți-a sărutat nu chiar buzele, măcar ochii, sau obrazul
chiar și palma, știe ea, în frumusețea ei să sărute, să arzi ca un lampion chinezesc.