EA: (intră în cameră cu un ceai)
Ți-am făcut ceai de tei. Că la cum țipi când nu găsești telecomanda, păreai stresat.
EL: (moțăind cu telecomanda în mână)
Eu nu țip, Ursulino. Eu îmi exprim nevoile emoțional, prin tonuri baritonale.
EA: Da? Ultima dată ți-ai exprimat nevoia emoțională când ai trântit ușa de la baie că „iar am schimbat șamponul”.
EL :Păi normal! Cum să fiu bărbat matur dacă miros a trandafir japonez cu aloe vera?
EA: (răsuflă)
Tu crezi că maturizarea vine cu miros de motorină și grătar?
EL: Nuu, vine cu... responsabilitate. Adică... tu!
EA: (râde ironic)
Aoleu, dacă eu sunt maturizarea ta, s-a dus naibii viitorul țării.
EL: Ei, lasă, că nici tu nu ești tocmai adult responsabil. Ai cumpărat iar pantofi cu sclipici la 56 de ani!
EA: Corect, sunt de casă, să ma bucur zi de zi. Dar spre deosebire de tine, eu nu cred că maturitatea înseamnă să ai șosete desperecheate... cu mândrie.
EL: Măcar eu știu pe ce planetă sunt. Tu ai plâns la o reclamă cu un... aspirator!
EA: Era un aspirator singur, EL, și-și căuta casa...
(pauză. Ea încearcă să nu râdă. Râd amândoi.)
EL: (se liniștește)
Hai s-o zicem pe bune: am cam îmbătrânit, da. Dar de maturizat... doar când ne forțează ceva.
EA: Gen facturile. Sau când vine cineva în vizită și ne prefacem că avem viață organizată, perfectă.
EL: Ne mai certăm, ne mai bufnim, dar... trăim comedia asta împreună.
EA: Exact. Și dacă tot e viața o piesă, măcar să avem replici bune.
EL: Și o pătură caldă.
EA: Și o telecomandă pe care să n-o mai furi și să o lipești de pat.
EL: (îi întinde telecomanda)
Hai, matură-mă!
EA: (zâmbește)
Nu azi. Mâine. Acum pune filmul și treci la pupat Ursulina! (EA îl trage ușor de mânecă, în timp ce se așază sub pătură)