casa mea în
scorbura dimineții
mă ascund de negura
care străjuiește gândurile
înfierbântate tărâmuri
de umbre și idei
pașii descălțați de
tăceri
viața scurtă a clipelor
târâită printre întâmplări
am părăsit pentru
totdeauna cărarea spre
tumult
zbuciumul timpului
cascade de lumină
ochi străin scrutând
adâncul vieții
lucrurile se șterg de
glasul meu
și se aruncă în gol
povara morții descărcată
din interiorul minții
perfecțiunea
prin cotloane de viață
devorată de promisiuni.