Prietenia, o ce dar sfânt, sublim, dumnezeiesc
și ce flămândă sunt de cea adevărată,
în care nu încape gândirea necurată,
în care să fie armonie și lumină.

păsări, flori, fluturi, arbori, izvoare,
sunt prietenii mei de o vreme încoace,
în relația cu ei nimic nu doare,
transferă în mine liniște și pace.

Prietenia, ce poveste frumoasă și pură,
în care nu încape umilință și ură,
în care mă scund când îmi e teamă,
când stelele plâng pe a nopții năframă.

stelele îmi sunt surori și luceferii frați,
lor le datorez anii mei minunați, luminați,
sunt mai protectori ca ternii împărați,
mai iubitori și mult mult mai bogați.