dorul de fiu e un gol cu ecou,
un coridor al absenței
unde pașii nevăzuți îmi răsună în tâmple
ca niște ciocane de tăcere

țin în palme o lumină frântă –
jumătate lampă, jumătate rană –
și mă întreb
cât va mai putea inima mea să bată la distanță,
ca un ceas sincronizat
pe alt fus orar al iubirii