dragostea e un secret al divinei comedii
și creația e un semn al narcisismului
la fel cum la tine parcă trece prin fugile lui bach
momentul în care mă iubești și apoi mă deziubești
ca o artistă în nisip
ca valurile care nu vor fi niciodată

mă uit la tine ca la un tablou neterminat
pare că am frumusețea să sfîrșesc începutul
și aș avea curajul să îmi asum sfîrșitul
trebuie să învățăm mai mult decît a merge pe sîrmă
să învățăm să trăim pe sîrmă, să facem dragoste pe sîrmă
să ne îngropăm în sîrmă

să fie atîta putere încît să nu ne electrocutăm
dacă ne atingem, să ne pipăim fundul înainte de a ieși din casă
și un zîmbet pentru o nouă zi după o noapte în care singurătatea
se poate rezuma la ceea ce era înainte de big-bang
dacă ne vom lua de mînă să fie ca înfrigurarea de la un film horror

vrei maioneză, iubitule? nu mi-a zis asta nimeni, niciodată,
cu toate că nu îmi place maioneza
nici măcar n-am avut ocazia să spun da, aș vrea
cu încrederea că marile războaie
nu se cîștigă fără bătălii pierdute.