suspină tulnice pe dealuri, pe vale,
fericirea este rară precum diamantul,
se dau grele lupte între popoare rivale,
visurile de pace le înghite neantul.

se așterne bruma peste triste peisaje,
podoaba veștejită arborii și-o plâng,
pe rețele sociale circulă multe mesaje,
urâte, dezarmante care speranțe frâng.

în catedrale rugăciunile se strâng,
unse cu mir să se prefacă-n pace,
nu vreau să cred că timpul e nătâng,
face lucruri absurde, abstracte, opace.


dar eu zorii glorioși îi aștept să revină,
pe raze să coboare pacea, armonia divină.